“Temperaturi” psihice

Vorbim rapid, la foc continuu sau calm si fara graba? Ne emotionam usor, ne pierdem capul sau ne pastram sangele rece in majoritatea situatiilor? Ironiile altora ne lovesc drept la suflet sau nu le bagam in seama? Suntem atat de diferiti, insa unele lucruri pe care le avem in comun, ne fac mai usor de inteles pentru ceilalti si pentru noi insine.

Tiparele comportamentale sunt un exemplu, unele dintre ele datorandu-se temperamentului pe care il avem. Asa cum spune si denumirea, acesta are o anumita legatura cu “temperatura” psihica: unii suntem mai reci, iar altii ne aprindem mai usor, unii ard rapid ca un foc de artificii iar altii constant, precum un foc in semineu. Un temperament flegmatic se refera la un comportament constant, rezervat (asociat cu o seara rece de toamna) pe cand temperamentul sanguin este comparat cu primavara calda si cu tineretea, datorita poftei de viata si entuziasmului pe care il expune. La extreme se situeaza raceala iernatica a temperamentului melancolic, in evident contrast cu fierbinteala verii si seceta reprezentate de coleric. Cam atat cu comparatiile.

Temperamentul e felul in care reactionam la stimuli si mai ales intensitatea cu care o facem. Pe aceasta baza energetica a personalitatii se construieste treptat caracterul. Aceasta cantitate de energie innascuta nu poate fi prea tare modificata de-a lungul vietii, insa nici nu este o caracteristica definitorie a persoanei. O persoana cu temperament coleric sau sanguin are mai degraba tendinte de a fi orientat spre ceilalti, de a fi comunicativa si sociabila, pe cand flegmaticul si melancolicul pot fi mai degraba introvertiti si putin sociabili (fara a face din acestea o regula). Va puteti astepta la reactii intense- desi ascunse din partea sanguinului, fulgeratoare si puternice din partea colericului, rezervate de la flegmatic si foarte profunde, desi interiorizate de la melancolic. Daca sunteti o persoana extrovertita, s-ar putea sa va placa relatia o persoana la fel de deschisa sau dimpotriva. Fie ca sunteti visator sau om de actiune, hotarat sau ezitant s-ar putea sa va potriviti cu o persoana cu stil de viata similar- sau dimpotriva! Daca judecati o relatie dupa temperamentul partenerilor, o sa fie la fel de valabila precum o astrograma sau un calcul numerologic: o serie de probabilitati si cam atat. Nu exista temperamente pure, ci doar tendinte temperamentale dominante- de aceea se pot face doar niste predictii partiale care nu ne prea sunt de folos in viata reala. Realitatea poate contrazice oricand scenariile imaginate de noi. Nu alergati dupa sanguinic sau flegmatic: temperamentul nu ne situeaza pe o treapta valorica superioara sau inferioara. Fiecare are avantaje si dezavantaje si putem sa adoptam comportamente specifice mai multor tipuri, de-a lungul vietii. Categorizarile nu fac decat sa reduca oamenii la o medie (daca nu chiar o mediocritate) si intind in fata noastra plasa reductionismului ieftin. Orice situatie si traire trebuie evaluate in contextul in care se produc, raportate la persoana care le traieste, nu la niste clisee infirmizante. Cunoscand aceste lucruri, putem sa cantarim bine deciziile in ce priveste viata de cuplu. Nu am sa va dau sfaturi partiale nici retete de compatibilitate, de care e plin internetul. Eu va recomand calduros sa incercati sa va cunoasteti cat mai bine si sa va definiti temperamentul propriu. Nu este neaparata nevoie de clasificarile psihologice, ci de o atentie personala la cum va comportati. La ce stimuli reactionati mai des si cum anume? Va manifestati in exterior sau in interiorul fiintei, sentimentele provocate de stimuli ? Acumulati supararile sau le descarcati? Va plictisiti usor, cautati varietatea sau preferati lucrurile/situatiile familiare? etc. Urmariti-va acele comportamente care se repeta si se transforma in tipare si veti avea o imagine mai corecta asupra persoanei care sunteti. Urmatorul pas este sa stiti ce va doriti iar atunci cand va intalniti partenerul, observati daca este cel care va poate indeplini acele nevoi, dorinte, asteptari. Uitati de retete! Suntem combinatii nelimitate de factori limitati, cum am putea incapea in clasificari reductioniste? „Eu sunt coleric, deci e normal sa urlu”, „eu sunt flegmatic, deci e normal sa nu ma implic in aceasta situatie etc”. Prioritatea in cuplu nu este sa ne alimentam felul de a fi, ci sa gasim mereu solutii de a ne armoniza cu cei dragi. Cat putem lasa de la noi, in loc sa ne cramponam de tiparele noastre egoiste, este un test de iubire autentic. In loc sa va faceti teste de personalitate, incercati sa-i faceti partenerului o surpriza frumoasa, un gest dezinteresat, izvorat din dragoste. Nu dati vina pe compatibilitati, incercati sa va cunoasteti cu curaj si onestitate, oricare ar fi temperatura psihica la care va traiti viata

Nationalitate romana

Dupa caderea comunismului, romanii au avut dreptul sa serbeze ziua nationala la o data incarcata de semnificatie istorica: 1 decembrie. Iata-ne ajunsi la 90 de ani dupa Marea Unire din 1918, mai liberi ca niciodata, cetateni ai Uniunii Europene si indivizi plini de drepturi sociale.

Ce inseamna in ziua de astazi sa fii roman? E de ajuns sa ai buletin de Romania, sa te nasti sau sa traiesti in Romania? Sau e nevoie de mai mult ca sa fii cu adevarat parte din natia romana? Esti mai roman daca stai in tara ta decat daca te realizezi-profesional sau financiar- in alta tara, in slujba altui popor? Patriotismul inseamna sa fii legat la propriu de vatra stramoseasca?

Sa fii roman presupune sa vorbesti si sa gandesti romaneste, imi raspund unii dintre prietenii interogati. Sa intelegem oare ca limba este trasatura noastra definitorie? Dar si mai tare imi ridica probleme acel „a gandi romaneste”. Cum gandeste oare romanul? Nu cumva asta ne defineste ca natie, un curent de mentalitate specifica, ce se traduce in atitudinile si comportamentele noastre?

Ce legatura mai are statutul de roman cu cultura, cu traditiile, cu credinta noastra? Cultura contemporana- ca si in alte secole, pare sa fie umbrita de creatiile culturii universale, un aer de provincialism pare sa dea tarcoale culturii romanesti sau-daca nu- un suflu occidental, de import si de globalizare. Traditiile parca ar fi in moarte clinica: sarbatori, obiceiuri, mestesuguri populare devin tot mai stinghere in lumea de astazi, in loc sa fie parte integranta a vietii noastre si a imaginii pe care o oferim strainilor. Iar credinta ortodoxa, care a ocrotit mereu devenirea patriei noastre, este ingradita, impresurata, amenintata si exmatriculata din scoli ca o eleva neascultatoare si chiulangie- pe nedrept.

Ce legatura are a fi roman cu rolul nostru in societate? In primul rand, trebuie sa ne asumam un rol in societate si acela nu este recomandat sa se numeasca „strutul care nu stie, nu aude, nu-l intereseaza, pentru ca sta cu capul in pamant” . Haideti sa auzim, sa stim, sa ne intereseze, pentru ca miza e prea mare ca sa o ignoram. Fuga de probleme nu le rezolva, doar le agraveaza.

Cati mai tinem la tara noastra si cati tinem mortis sa plecam spre alte zari? Notiunea de patrie mai inseamna ceva sau ne rezumam doar la a avea o tara? De ce ramanem cei care ramanem? Ce sperante, ce idealuri ne mai motiveaza sa ramanem in picioare pe aceste pamanturi?

Ce ma intereseaza cel mai mult este ce atitudine avem fata de Romania? Cum ne simtim in privinta faptului ca apartinem acestei natii? Cu ce ne mandrim? Cu ce ne rusinam? Ce am schimba? Ce am face pentru acea schimbare? Multe intrebari, e adevarat. Poate unii ati renuntat pana in acest punct la citirea lor. Dar pentru aceia carora le pasa, raman valabile si arzatoare. Pentru aceia, discutia este deschisa, iar parerea lor CONTEAZA. Deci, ce inseamna sa fii roman?

Daruri care aduc bucurie

Se apropie cu pasi repezi luna decembrie si ne gandim la cadouri. Cei mai preocupati sunt comerciantii, pare-se ca tocmai capitalismul este terenul cel mai fertil pentru a vinde si a cumpara cadouri. Pacat ca nu orice cadou este un dar si nu toate darurile se fac cadou.

In limba romana cele doua cuvinte sunt sinonime, dar nu semnifica mereu acelasi lucru. De cadou au avut grija regimul comunist, cu sintagma nefericita “luna cadourilor” si sistemul capitalist, cu isteria pe care o provoaca in preajma sarbatorilor, inducand nevoi artificiale de consum (vezi de asemenea si Saint Valentine’s Day- sau Halloween). De cand oare a darui inseamna a cumpara ceva de la hypermarket?

Se intampla mai rar, dar unele daruri sunt mai mult decat simple cadouri, mai ales daca avem norocul sa ne influenteze si viata intr-un fel pozitiv. Acelea sunt daruri nepretuite, care nu se pot cumpara cu bani. Nu degeaba se foloseste de aceasta asociere o cunoscuta firma de carduri de credit, care afirma tendentios:  “pentru toate celelalte exista…cardul nostru”.

Care celelalte? Bomboanele, alcoolul, dresurile si deodorantele, electronicele si electrotehnicele? Fie ca sunt produse sau servicii, nu uitati ca acestea sunt doar niste consumabile. Le dai acum si dureaza putin, unele ajung sa nu insemne nimic pentru cel care le primeste. Nu ii ofera mare lucru, daca sunt pur si simplu insfacate de pe un raft supraaglomerat. Pentru a face un cadou, e nevoie de portofel, pentru a face un dar, e nevoie de inima.

Pe cat posibil, sa nu oferim cadouri generice, decat daca nu cunoastem aproape deloc persoana respectiva. Din cadourile primite de voi insiva, ati apreciat mai mult un lucru care s-ar potrivi oricui decat un cadou “croit” pe gusturile voastre? Cum poti spune mai elocvent cuiva ca il cunosti, ca il apreciezi, ca ii respecti personalitatea, decat cu un cadou ales cu atentie si oferit cu drag?

Sa ne ferim de a returna gestul cadoului celor care ne-au facut cadouri, din pura obligatie. Din pacate, obiceiul exista. Dar este cel mai sigur mod de a dilua inevitabil semnificatia lui “ a darui”, care prin definitie, nu asteapta confirmare printr-un alt cadou.

Comerciantii vor incerca sa te convinga sa cumperi orice, doar sa cumperi. Nu conteaza ce scuze financiare invocam, intotdeauna se poate face un cadou frumos- chiar daca ai un buget limitat, chiar daca il realizezi cu mana ta- important este sa te gandesti la cel ce primeste. Gandeste-te la zambetul lui, la cum va arata fata lui cand desface acel cadou.

Iata ce scria Marcel Mauss in studiul “Eseu despre dar”:  “La populatia maori, un lucru primit (taonga) nu e neinsufletit, ci poarta o parte din spiritul celui care il dăruieşte.(…) A oferi un bun cuiva inseamna a oferi ceva din tine insuti.”

V-as ruga, de fiecare data cand faceti un cadou, sa nu uitati sa-l inzestrati cu o farama de spirit. Altfel va fi doar o cutie goala.

Cadouri cu drag!

Raluca Ionescu

Diferit, dar nu prea

“Stii, eu sunt mai diferit”…

Spunea o data scriitorul Mark Twain ca diferit in vremea lui insemna sa fii perfect normal. Imi suna potrivit chiar si pentru timpurile noastre.  In nebunia care ne-a cuprins, una indusa de te-miri-cine, de te-miri-unde, ne dorim sa fim Altfel. Mai cu mot (sau sa-i zic “motz”?) decat altii, mai diferit decat oricine, mai unic decat toti.

Tinerii- care ar trebui sa fie avanpostul nonconformismului creator, la care sursele creativitatii ar trebui sa fie mereu proaspete, sunt poate cei mai tristi imitatori. Oricata galagie ar face, cat de tipatoare le-ar fi hainele, limbajul si gesturile, multiplica la nesfarsit copiile unor vedete care copiaza alte vedete care declara ca sunt ele insele si nimic altceva.

Aceiasi tineri care chiulesc de la ore pentru o ora, doua de MTV, o tigara pe furis si o smotoceala prin parc, pierd ocazia de a afla teoria formelor fara fond sau de a intelege sensul versurilor lui Eminescu in “Epigonii”. Au multe expresii shukare in vocabular, dar le lipsesc gramatica si cuvintele de baza din DEX. Daca ceva nu este in dictionarul lor urban sau pe google, un drum pana la biblioteca ramane de neimaginat.

Arunci privirea mai departe. Pe strada, la serviciu, la bacanie sau la supermarket. Oamenii se inconjoara de produse, consuma, poarta, promoveaza produse si fac trafic de idei suflate de vocile corporatiste. “Fii tu insuti”, “Pentru ca meriti”, “Unica care conteaza” si alte cacofonii triste, atat de uzate si golite de continut.

Incercand sa fim diferiti, esuam intr-o normalitate cenusie. Stradaniile de a contrazice normalitatea ne conduc pe un tarm al naufragiatilor in banal, ne scaldam in conformism. Daca v-ati intrebat cum se ajunge acolo, sa stiti ca prin frica. Frica de a fi cu adevarat cine esti, de a te abate de la drumurile batute, de a te desprinde de opinia masei atunci cand gandesti altfel.

Opinii despre blogosfera

Ai opinii? Sigur ca da. Conexiune la internet? Probabil. Niste timp liber? De ce nu? Atunci, internetul este al tau. Multime de maini harnice tasteaza zilnic, ora de ora, mesaje care umplu internetul si populeaza un spatiu deja consacrat: blogosfera.

Sunt blogger, deci subiectiv. Intr-adevar, in paradoxalul spatiu privat aflat la indemana publicului consumator de internet, poti spune ce doresti. Sigur se va gasi cineva care sa te asculte. In lumea bloggerilor oricine poate fi vedeta, atata timp cat atrage suficient de mult curiosi.

Nu e musai sa ai ceva de spus, ci sa o spui oricum. Poti vinde obiecte, idei, servicii, poti face reclama ascunsa sau pe fata, poti pur si simplu arunca cu niste cuvinte, dar asta nu inseamna ca ai oferit ceva sau ca un cititor chiar a beneficiat de lectura, in cele cateva minute petrecute pe materialul respectiv.

Din pacate, multe din parerile de care este plina blogosfera sunt inutile, irelevante si inestetice. Nu iti imbogatesc nici ziua, daramite viata, nu sunt fapte, ci opinii si nici macar nu sunt exprimate in cuvinte alese. Si cu toate astea, sunt devorate de internauti.

Ceea ce il face pe cititorul de blog sa ridice intrebarea (asa cum bine a formulat-o si Zoso pe blogul sau): de ce revin? Ca sa iau pulsul opiniilor actuale? Ca sa imi verific propria opinie? Fiecare isi stie mai bine motivele, iar bloggerul nu are cum sa stie ce alegere face fiecare cititor. Poate doar sa arunce momeli pana se prinde ceva.

Mi se pare relevant ca nu exista un cod deontologic al bloggerilor, chiar si unul nescris, in care bunul simt sa fie cuvantul de ordine. Cu sau fara reguli, ar trebui sa se tina seama de faptul ca parerile facute publice ajung sa influenteze opinii. In bine sau in rau. Chiar daca suntem bine ascunsi dupa un deget- cel care tasteaza, trebuie sa existe asumarea responsabilitatii pentru cele  publicate.

Fie ca sunt indemnuri la actiune, atitudini ecologice – (precum la Dragos Bucurenci), ganduri delicate (precum la Irene) sau opinii cu samanta de scandal, cel care scrie poate sa declanseze o reactie in lant. Si nu cred ca simplul fapt ca existi pe internet  iti da dreptul sa faci orice poftesti: este tot o parte a personalitatii tale si multi au surpriza sa descopere partea lor intunecata, vulgara sau lacoma de glorie efemera.

Dragi bloggeri, nu va lasati inghititi de pofta de trafic. Nu va amagiti ca puteti fi vedete – si pe hi5 exista destule . Si-mai ales – nu uitati ca ceea ce facem in realitatea virtuala poate reverbera pana in realitatea concreta.

Alter-ego virtual

Tu cate ore petreci pe internet? In cate retele sociale esti inscris/a si cate profile poarta numele tau? Ai o identitate virtuala? Cati „prieteni” ai pe mess si cu cati vorbesti cu adevarat? Se crede – in mod eronat – ca oamenii frecventeaza aceste retele din lipsa de ocupatie.

Insa pentru multi devine o ocupatie. Numarul celor care isi creeaza un portret, cu informatii generale ci si cu detalii incepand de la copilarie pana la viata intima, este in crestere. Sa fie un avantaj sau o pierdere de timp?

Fie ca este vorba de cautarea unor relatii „serioase” sau „numai” de prietenii, latura afectiva are tendinta sa preia controlul atunci cand o incredintam unui spatiu public precum internetul. Ne prezentam asa cum ne place sa ne creada altii, in patratelele oferite de website-uri inghesuim cat se poate de multe informatii – chiar si vizuale – despre propria persoana.

Unii ajungem sa supradimensionam calitatile, ignorand defectele (si acelea pot fi ambalate drept calitati), altii facem pe bufonii, ne expunem ridicolului si riscam sa ramanem prinsi in aceasta plasa, foarte putini se descriu cu obiectivitate pe internet.

Desi multi romani petrec pe internet ore bune din norma dedicata serviciului, putini o fac in interes de serviciu. In plus, exista multe retele profesionale unde se intrec specialistii in crearea unei imagini care poate sau nu sa corespunda realitatii. O firma tanara va fi prezentata drept una „cu experienta”, un freelancer incepator va plusa pana la „profesionist” s.a.m.d. In cele din urma, ajungem sa vorbim tot despre re-definirea realitatii.

Avand acest mijloc la indemana, am putea beneficia de o comunicare interumana fara precedent. Insa retelele sociale nu au aparut pur si simplu ci ca o necesitate de comunicare comerciala. Sondajele si datele statistice obtinute cu ajutorul internetului sunt mai detaliate decat credeti. Daca si un detinator de blog fara prea multe cunostinte are la indemana informatii despre tara, orasul, sistemul de navigare, uneori si IP-ul tau, marile firme care care platesc pentru statistici cunosc si mai multe detalii.

Comunicarea aceasta devine o amenintare dialogului cu persoane reale, in circumstante reale de viata, pentru ca subiectivitatea fiecaruia altereaza semnificativ datele concrete. In fata monitorului putem sa mintim frumos, sa fim oricine dorim sa fim: tot ce iese este un portret partial, din fragmente atent selectate. Daca cineva chiar vrea sa inteleaga puzzle-ul din care se compune personalitatea, nu o poate face  mai bine decat vorbind si traind alaturi de tine.

Sunt o personalitate

Vedete de o zi sau ilustri anonimi, oameni care populeaza scene si platouri de filmare sau cei care fac din orice loc o scena, impartasesc una din bolile moderne: sindromul personalitatii.
Posturi tv precum faimosul OTV- aduc zi de zi pe sticla cazuri de suferinta acuta. Sindromul personalitatii se manifesta cu atat mai tare cu cat personajele in cauza sunt mai neinsemnate din punct de vedere social, cultural, politic, artistic… Fiecare cioara isi lauda puii, se spune in popor, iar cand iti mor laudatorii, nu ai de ales decat sa iti faci singur reclama.
Dar sa nu uitam ca bolnavii de sindromul personalitatii nu ar exista fara un public care sa le dea atentie. Acesta poate fi cucerit prin diverse strategii, in principal prin oferirea de circ si/sau multa piele dezgolita. Iar cealalalta parte a publicului care face „rating” sau „trafic” este constituita din masa criticilor, participanti la show-ul mediatic pe principiul „persoanele de fata se exclud”.
Pe de alta parte, si internetul creeaza monstri. Majoritatea populeaza retelele sociale de tipul Hi5 sau (mai putin popularul in Romania) Facebook. Pentru altii s-au creat site-uri speciale, insa folosirea invectivelor pitzipoance sau cocalari nu ii descurajeaza pe cei incriminati ci mai degraba naste alte tipuri de megalomanie, din partea celor care ii critica pe diverse bloguri, pozitionandu-se din oficiu deasupra lor.
Conexiunea la internet si (*optional) o camera foto dau oricui ocazia sa se prezinte asa cum ar dori sa fie perceput, chiar daca rezultatele sunt adesea dezastruoase. Si daca nu cad in ridicol prin pozele afisate, tot este deprimant sa vezi ca tot mai multi se ascund in spatele unor identitati inventate, isi creeaza o realitate gonflabila si ajustabila, fara sa stie ce e cu adevarat personalitatea.
In niciun caz nu este un produs de serie, nu este o consecinta a nonconformismului lipsit de creier si de bun gust. Nu masinile, telefoanele, hainele sau machiajul te fac cu adevarat sa fii cine esti, ci capacitatea de a invata sa te comporti firesc si sa aspiri la mai bine.
Calitatile de care avem nevoie si pe care cu greu le mai gasim in jur sunt bunul-simt, decenta, cultura generala. Abilitatea de a ne imbogati cu creativitate, inteligenta emotionala, gandire pozitiva. Sa invatam sa daruim si altora, caci daruirea este ea insasi o investitie ce creeaza un cerc de energie pozitiva.
In propria noastra viata, noi jucam rolul principal, de ce am lasa moda sa ne dicteze cum e bine sa gandesti sau cum e bine sa te exprimi? Chiar daca avem trac sau emotii sa nu gresim, asta nu trebuie sa ne impiedice sa facem din noi cea mai buna versiune cu putinta. La sfarsit, sa fim mandri de viata noastra si de imaginea pe care o lasam in urma.
Personalitatea esti tu insati si de tine depinde sa fii cu adevarat o personalitate. Nu neaparat una din paginile revistelor sau de la televizor, ci una din viata ta si a celor de langa tine.

Acest articol a fost scris cu ocazia conferintei anuale Training 08, evenimentul de training general, de HR, vanzari si e-learning cel mai complex al anului.

Terapie prin prietenie

“Nu-ti ofensa prietenul împrumutîndu-i merite daruite de tine.”(R. Tagore)

Poate ca prietena ta cea mai buna te cunoaste foarte bine, iti stie pe de rost compatibilitatile zodiacale si de atatea ori ti-a oferit un umar pe care sa te plangi. Dar daca te ajuta sa iti descarci tensiunile impovaratoare, nu inseamna ca asta este rolul vietii sale. Cateva diferente esentiale ii delimiteaza pe prieteni de psihoterapeuti.

Prietenii au rolul lor benefic, prin faptul ca ne inspira incredere, ca stiu sa ne asculte sau sa ne incurajeze, dar nu este de ajuns atunci cand problemele se ingroasa. Cu toate ca multe ganduri negre, multe porniri depresive si chiar tendintele suicidale pot fi contracarate cu sprijinul prietenilor buni, exista cazuri in care simpla prietenie nu mai poate face fata.

Exista niste limite care nu ar trebui fortate. In nici un caz, oricat ar fi prietenia de stransa, nu avem dreptul sa abuzam de resursele psihice ale prietenilor dar, pe de alta parte, nici sa ne punem toata increderea in fortele lor. Rolul prietenilor se sfarseste in pragul usii unui cabinet specializat.

Prietenii, prin definitie, nu pot fi obiectivi. Pentru ca ne plac si pentru ca adesea legaturile se bazeaza pe admiratie si identificare partiala cu celalalt, pentru ca impartasim anumite trasaturi ei nu pot fi decat subiectivi. Asadar, ei empatizeaza cu noi, ne preiau din incarcatura negativa, ne incurajeaza adesea sa  procedam asa cum dorim, nu cum ar trebui. Dar daca ei ne tin  partea, cu siguranta rolul terapeutului nu este acela de prieten, ci de specialist.

Adesea, prietenii nostri ocolesc adevarurile deranjante, chiar daca le percep corect. Este firesc sa aiba inhibitii, din teama de a nu te jigni, sa nu-ti raneasca sentimentele, caci  risca sa  te superi si sa iti piarda prietenia. Terapetul, in schimb, “functioneaza”  asemenea unei oglinzi. La lamentarile, peroratiile, auto-invinovatirile tale si cam la tot ce ii impartasesti, oglinda nu poate decat sa iti returneze, implacabil, propria ta imagine. Pe oglinda nu te poti supara pentru ca te ajuta sa intelegi cum esti perceput din exterior.

Majoritatea considera ca un strain nu se va se implica cu adevarat in problemele tale. Aceasta nu inseamna ca psihoterapeutului nu ii pasa, ci ca nu se implica neproductiv in dramele tale.  In loc sa se piarda in compatimire inutila, el este acolo ca un reper de incredere pe drumul tau catre descoperirea de sine. Daca nu i-ar pasa, nu s-ar expune acestui proces laborios si nu lipsit de riscuri, numit psihoterapie.

Ajungem si la capitolul “bani”. Pe prieteni poti sa-i sacai gratis ani de zile, pana se hotarasc sa nu mai raspunda la telefon sau sa plece din oras.Pe terapeut il platesti sa te asculte, iar asta este un  lucru bun, de fapt e chiar un factor accelerator pentru procesul de vindecare. Nu-ti permiti sa stai toata viata cu mana pe card, asa ca esti nevoit sa iei in serios varianta rezolvarii problemelor.

O schimbare reala in viata ta iti este garantata de negocierea termenilor contractuali. In anumite psihoterapii, precum analiza tranzactionala, terapeutul te ajuta sa iti stabilesti obiectivele schimbarii si perioada necesara atingerii lor. Datorita contractului pe care il semnezi, in terapeut poti avea incredere ca va fi acolo pentru tine, indiferent de circumstante: ca i-a murit pisica sau i-a nascut nevasta, etc, el e acolo  pe pozitii.

Daca ai necazuri care nu se mai termina iar prietenii iti fac vreo aluzie la mersul la psiholog, nu le-o lua in nume de rau. S-ar putea sa fie un sfat foarte potrivit si nu are nicio legatura cu prietenia lor pentru tine.

In ceea ce-i priveste, cunoaste-ti si respecta-ti prietenii, asa cum sunt cu adevarat.In momentele cand vei dori sa te inveselesti la o ceasca de cafea, va fi mult mai placut decat daca ai face-o cu psihoterapeutul tau.

Mituri despre bani

Banii fac lumea sa se invarta, se spune. Dar mai inainte iti pot da ameteli si dureri de cap, mai ales daca posezi cateva idei fixe despre bani. In ziua de azi se vehiculeaza atatea prejudecati, ca nu ar strica deloc sa le mai ia cineva la scuturat.

In goana consumerista, totul se poate cuantifica in bani. “Time is money” repeta obsesiv capitalismul, deci cat valoreaza timpul tau? Pe drumul spre serviciu, pe drumul inapoi spre casa adunam si impartim timpul in calupuri si fragmente calculabile in bani. Ne abtinem de la anumite activitati, ca sa alocam mai mult timp altora. Refuzam sa facem chestii mici, de distractie sau de relaxare, pentru ca sunt insignifiante din punct de vedere financiar.

“Banii sunt sursa tuturor relelor”- declara unii stoici, mai ales atunci cand nu ii au. La fel ca orice alt lucru in exces, banii pot deveni un factor al coruperii caracterului, un substitut al puterii morale. Multi oameni se multumesc sa acumuleze bani, confundandu-i cu un passé-partout. Poate ca nu sunt banii in stare sa tina loc de caracter, dar nici nu sunt o conditie esentiala a raului. Si un om fara bani poate fi la fel de vicios si de rauvoitor ca si unul bogat.

In aceeasi zona de mit contemporan, intra cel conform caruia “banii n-aduc fericirea”. Din pacate, nici lipsa lor. Cel mai ades, o viata lipsita de griji materiale favorizeaza aparitia fericirii in alte planuri. Pe de alta parte, traiul in saracie este foarte rar premisa pe care se cladeste fericirea.

Prejudecatile etnice despre bani nu lipsesc nici ele din cultura populara.

“-De ce sunt dolarii verzi?
-Pentru ca ii culeg evreii/scotienii inainte sa se coaca …”

Aceste exemple sunt extrase dintr-o serie mai cuprinzatoare din imaginarul colectiv. Cultura occidentala predica integritatea morala, modestia, superioritatea spiritului asupra materiei si banilor, insa este aceeasi cultura care promoveaza individualismul, competitia fara scrupule si consumerismul. In timp ce saracilor li se promite o imbelsugata Viata de apoi, celor care nu cred in mituri li se permite o existenta satisfacatoare in care banii isi au rolul lor.

Intr-o lume revendicata cel mai des de segmentul masculin al populatiei, jumatatea feminina a fost mult timp exclusa din invartitul banilor. Cand forta si autoritatea nu au mai fost de ajuns sa o tina departe de propriile finante, s-au inventat diverse povesti care circula si azi. Se spune, de exemplu, ca cel mai bun candidat la inima unei femei este cardul Visa. Chiar daca un studiu realizat de Visa confirma ca autonomia financiara a femeilor a crescut cu 30% in ultimele decenii, prejudecata ramane. Este vorba de un mit mai vechi care subliniaza lipsa de putere a femeii, nevoita sa se bazeze pe resursele partenerului.

Femeile, la randul lor, ridica stindarde bazate pe prejudecati, dupa care se ghideaza in viata. “Daca am succes, oamenii ma vor uri”- dimpotriva, te poti astepta la admiratie. Nici un trandafir fara spinii lui, deci nici succes fara invidie. Nu esti responsabila de sentimentul altcuiva, asa ca, vezi-ti de drumul tau spre succes.

“Trebuie sa lucrez mai greu (decat barbatii) ca sa castig bani”- de fapt, trebuie sa lucrezi eficient. Care e suma pe care o doresti? Imparte-o la timpul efectiv de lucru si vezi cat ar trebui sa castigi intr-o zi ca sa ajungi la suma respectiva. Apoi, gaseste modalitatea de a pune in practica.

“Trebuie sa castig bani, nu conteaza din ce”- si uite asa ajungi sa faci ceva ce nu-ti place si iti aduce nemultumire. Pe acelasi fir logic, iti repeti ca, o data ales, nu mai poti parasi locul de munca, pentru ca iti ofera o aparenta siguranta, platita cu stres si scaderea stimei de sine.

“Este mai bine sa imi doresc doar ce imi pot permite”- intr-adevar, este esential sa nu cheltui ceea ce nu ai si sa te tii cat mai departe de avansurile ridicate de pe card pentru ultimele tentatii de pe piata. Insa nu trebuie sa faci sacrificii de la lucrurile cu adevarat necesare, mai tarziu se poate dovedi o pierdere pe termen lung. Daca afectezi, de exemplu, sanatatea, investitia ulterioara va depasi ca si costuri lucrurile pe care le-ai fi putut cumpara la timpul lor. Eforturile trebuie sincronizate cu inaltimea dorintelor, nu viceversa.

Unul dintre cele mai insidioase mituri despre bani este “daca as fi fost o femeie inteligenta, m-as fi intretinut singura pana acum”. Inca o idee fixa destinata femeilor. Fiecare are in viata sa alternative, iar munca si/sau cariera nu sunt obligatorii. Asadar, ce rusine este in a fi casnica- sau, fara nici o nuanta peiorativa- “intretinuta”?

Haideti sa cedam prejudecatile celor care nu pot adopta o gandire flexibila. De cate ori intalnesti o credinta de acest fel intreaba-te de ce crezi asta si ce s-ar intampla daca ai inceta sa gandesti astfel?

Vei castiga ceva mai pretios decat banii: propria gandire critica.

Copilul etern

A spune ca dependenta de societate, aderenta la conformism si la o mediocritate confortabila te scutesc de asumarea responsabilitatilor nu mai este nimic nou.

Se stie si ca refuzul de a gandi cu propria minte este o alegere personala.

Mai putin cunoscute si constientizate sunt efectele acestei alegeri. Miturile eroilor debordand de forta civilizatoare si/sau salvatoare se pierd in defavoarea mitului copilului etern, promovat si intretinut in societatea occidentala. Mesajul preferat de aceasta este: “oricum esti prea mic pentru a controla realitatea, mai bine stai la locul tau”.

De mici copii, in mediul protector al scolii, nu invatam doar aritmetica si citirea, ci si formulele dezirabilitatii si adaptarii sociale. Sistemul educational reuseste sa formeze indivizi cu reflexe pavloviene de tip stimul-raspuns. Omul vulnerabil, cu varsta adulta dar cu nevoi de copil ofera perspectiva unui viitor previzibil pentru societate, unul usor de cuantificat in strategiile de manipulare.
Atat de temuta globalizare a determinat o stare de confort prin tehnologizare, o stare adictiva si iluzorie. In loc sa isi construiasca maturitatea intelectuala si emotionala, individul este tentat sa se complaca in starea de infantilizare, asa cum o numeste *Ovidiu Hurduzeu in cartea sa, “Sclavii fericiti”. De ce crede el ca individul modern candideaza la statutul de copil etern? Deoarece, “precum copilul, subiectul amesteca realitatea cu perceptia subiectiva, evenimentele reale cu perceptia lor emotionala”.
Secolul trecut, psihologul Erich Fromm dadea glas unei profetii care s-a adeverit in zilele noastre: “tehnica preia caracteristicile Mamei-natura; isi hraneste copiii la san, ii alina cu un neincetat cantec de leagan (in forma radioului si televiziunii). In acest proces, din punct de vedere emotional, omul devine un copil; crede ca sanul mamei ii va furniza mereu lapte, din abundenta, iar deciziile nu mai trebuie luate de individ”.
Instrumentul cel mai folosit al societatii este mass-media. Se mizeaza mai precis pe tendinta acesteia de a tine omul la suprafata lucrurilor, prin manipularea opiniei, oferirea de informatii tendentioase, subiective si adesea doar de divertisment, in timp ce marile acte ale istoriei se scriu pe alte pagini. Se stimuleaza interesul individului pentru natura umana, mai précis, pentru frivolitatile ei, se adancesc traumele si nesigurantele individuale. Omului i se inoculeaza treptat mentalitatea ca nu se poate descurca SINGUR, fara ajutor specializat din partea societatii. Asa ca varianta dezirabila pentru omul modern este sa renunte la lupta cu sine insusi, mai bine apeleze la altii care sa il invete sa isi traiasca propria viata (consilieri, sfatuitori, traineri in forma lor cea mai adictiva: life coaches). Daca urmaresti povestea prezentata in filmul “The Truman Show” poate vei remarca rolul disproportionat pe care il poate avea la un moment dat puterea acesteia in viata individului si societatii.
Iata cum eroii timpurilor apuse au fost inlocuiti cu personaje moderne la antipodul conceptiei de autoritate, de dominatie prin forta. Astazi “se poarta” minoritatile discriminate, cultura emo, vulnerabilii, defavorizatii, victimele lipsei de “political correctness”. Fragilitatea e “un mijloc pervers de a transforma neputinta… in putere”. In timp ce se ridica in slavi handicapul fizic si mental, copilul devine un model uman, “intruchiparea autenticitatii intr-o lume haina dominata de figura Tatalui (barbatul alb)”, mai spune O. Hurduzeu.
Nu mi se pare nimic rau in a fi copil. Dar mi se pare tragic a fi un copil intarziat la varste la care ar trebui sa fim eroi in propriile noastre vieti si in a societatii in care traim. “Ambitia, cultul libertatii si responsabilitatii personale, dinamismul antreprenorial-mai atrage atentia Ovidiu Hurduzeu, sunt trecute la capitolul patologie sociala si culturala.” Omul modern zace pe o canapea in fata televizorului, caci in zilele noastre e redundant sa te mai ridici in picioare si sa iei atitudine.