“Temperaturi” psihice

Vorbim rapid, la foc continuu sau calm si fara graba? Ne emotionam usor, ne pierdem capul sau ne pastram sangele rece in majoritatea situatiilor? Ironiile altora ne lovesc drept la suflet sau nu le bagam in seama? Suntem atat de diferiti, insa unele lucruri pe care le avem in comun, ne fac mai usor de inteles pentru ceilalti si pentru noi insine.

Tiparele comportamentale sunt un exemplu, unele dintre ele datorandu-se temperamentului pe care il avem. Asa cum spune si denumirea, acesta are o anumita legatura cu “temperatura” psihica: unii suntem mai reci, iar altii ne aprindem mai usor, unii ard rapid ca un foc de artificii iar altii constant, precum un foc in semineu. Un temperament flegmatic se refera la un comportament constant, rezervat (asociat cu o seara rece de toamna) pe cand temperamentul sanguin este comparat cu primavara calda si cu tineretea, datorita poftei de viata si entuziasmului pe care il expune. La extreme se situeaza raceala iernatica a temperamentului melancolic, in evident contrast cu fierbinteala verii si seceta reprezentate de coleric. Cam atat cu comparatiile.

Temperamentul e felul in care reactionam la stimuli si mai ales intensitatea cu care o facem. Pe aceasta baza energetica a personalitatii se construieste treptat caracterul. Aceasta cantitate de energie innascuta nu poate fi prea tare modificata de-a lungul vietii, insa nici nu este o caracteristica definitorie a persoanei. O persoana cu temperament coleric sau sanguin are mai degraba tendinte de a fi orientat spre ceilalti, de a fi comunicativa si sociabila, pe cand flegmaticul si melancolicul pot fi mai degraba introvertiti si putin sociabili (fara a face din acestea o regula). Va puteti astepta la reactii intense- desi ascunse din partea sanguinului, fulgeratoare si puternice din partea colericului, rezervate de la flegmatic si foarte profunde, desi interiorizate de la melancolic. Daca sunteti o persoana extrovertita, s-ar putea sa va placa relatia o persoana la fel de deschisa sau dimpotriva. Fie ca sunteti visator sau om de actiune, hotarat sau ezitant s-ar putea sa va potriviti cu o persoana cu stil de viata similar- sau dimpotriva! Daca judecati o relatie dupa temperamentul partenerilor, o sa fie la fel de valabila precum o astrograma sau un calcul numerologic: o serie de probabilitati si cam atat. Nu exista temperamente pure, ci doar tendinte temperamentale dominante- de aceea se pot face doar niste predictii partiale care nu ne prea sunt de folos in viata reala. Realitatea poate contrazice oricand scenariile imaginate de noi. Nu alergati dupa sanguinic sau flegmatic: temperamentul nu ne situeaza pe o treapta valorica superioara sau inferioara. Fiecare are avantaje si dezavantaje si putem sa adoptam comportamente specifice mai multor tipuri, de-a lungul vietii. Categorizarile nu fac decat sa reduca oamenii la o medie (daca nu chiar o mediocritate) si intind in fata noastra plasa reductionismului ieftin. Orice situatie si traire trebuie evaluate in contextul in care se produc, raportate la persoana care le traieste, nu la niste clisee infirmizante. Cunoscand aceste lucruri, putem sa cantarim bine deciziile in ce priveste viata de cuplu. Nu am sa va dau sfaturi partiale nici retete de compatibilitate, de care e plin internetul. Eu va recomand calduros sa incercati sa va cunoasteti cat mai bine si sa va definiti temperamentul propriu. Nu este neaparata nevoie de clasificarile psihologice, ci de o atentie personala la cum va comportati. La ce stimuli reactionati mai des si cum anume? Va manifestati in exterior sau in interiorul fiintei, sentimentele provocate de stimuli ? Acumulati supararile sau le descarcati? Va plictisiti usor, cautati varietatea sau preferati lucrurile/situatiile familiare? etc. Urmariti-va acele comportamente care se repeta si se transforma in tipare si veti avea o imagine mai corecta asupra persoanei care sunteti. Urmatorul pas este sa stiti ce va doriti iar atunci cand va intalniti partenerul, observati daca este cel care va poate indeplini acele nevoi, dorinte, asteptari. Uitati de retete! Suntem combinatii nelimitate de factori limitati, cum am putea incapea in clasificari reductioniste? „Eu sunt coleric, deci e normal sa urlu”, „eu sunt flegmatic, deci e normal sa nu ma implic in aceasta situatie etc”. Prioritatea in cuplu nu este sa ne alimentam felul de a fi, ci sa gasim mereu solutii de a ne armoniza cu cei dragi. Cat putem lasa de la noi, in loc sa ne cramponam de tiparele noastre egoiste, este un test de iubire autentic. In loc sa va faceti teste de personalitate, incercati sa-i faceti partenerului o surpriza frumoasa, un gest dezinteresat, izvorat din dragoste. Nu dati vina pe compatibilitati, incercati sa va cunoasteti cu curaj si onestitate, oricare ar fi temperatura psihica la care va traiti viata

Alter-ego virtual

Tu cate ore petreci pe internet? In cate retele sociale esti inscris/a si cate profile poarta numele tau? Ai o identitate virtuala? Cati „prieteni” ai pe mess si cu cati vorbesti cu adevarat? Se crede – in mod eronat – ca oamenii frecventeaza aceste retele din lipsa de ocupatie.

Insa pentru multi devine o ocupatie. Numarul celor care isi creeaza un portret, cu informatii generale ci si cu detalii incepand de la copilarie pana la viata intima, este in crestere. Sa fie un avantaj sau o pierdere de timp?

Fie ca este vorba de cautarea unor relatii „serioase” sau „numai” de prietenii, latura afectiva are tendinta sa preia controlul atunci cand o incredintam unui spatiu public precum internetul. Ne prezentam asa cum ne place sa ne creada altii, in patratelele oferite de website-uri inghesuim cat se poate de multe informatii – chiar si vizuale – despre propria persoana.

Unii ajungem sa supradimensionam calitatile, ignorand defectele (si acelea pot fi ambalate drept calitati), altii facem pe bufonii, ne expunem ridicolului si riscam sa ramanem prinsi in aceasta plasa, foarte putini se descriu cu obiectivitate pe internet.

Desi multi romani petrec pe internet ore bune din norma dedicata serviciului, putini o fac in interes de serviciu. In plus, exista multe retele profesionale unde se intrec specialistii in crearea unei imagini care poate sau nu sa corespunda realitatii. O firma tanara va fi prezentata drept una „cu experienta”, un freelancer incepator va plusa pana la „profesionist” s.a.m.d. In cele din urma, ajungem sa vorbim tot despre re-definirea realitatii.

Avand acest mijloc la indemana, am putea beneficia de o comunicare interumana fara precedent. Insa retelele sociale nu au aparut pur si simplu ci ca o necesitate de comunicare comerciala. Sondajele si datele statistice obtinute cu ajutorul internetului sunt mai detaliate decat credeti. Daca si un detinator de blog fara prea multe cunostinte are la indemana informatii despre tara, orasul, sistemul de navigare, uneori si IP-ul tau, marile firme care care platesc pentru statistici cunosc si mai multe detalii.

Comunicarea aceasta devine o amenintare dialogului cu persoane reale, in circumstante reale de viata, pentru ca subiectivitatea fiecaruia altereaza semnificativ datele concrete. In fata monitorului putem sa mintim frumos, sa fim oricine dorim sa fim: tot ce iese este un portret partial, din fragmente atent selectate. Daca cineva chiar vrea sa inteleaga puzzle-ul din care se compune personalitatea, nu o poate face  mai bine decat vorbind si traind alaturi de tine.

Sunt o personalitate

Vedete de o zi sau ilustri anonimi, oameni care populeaza scene si platouri de filmare sau cei care fac din orice loc o scena, impartasesc una din bolile moderne: sindromul personalitatii.
Posturi tv precum faimosul OTV- aduc zi de zi pe sticla cazuri de suferinta acuta. Sindromul personalitatii se manifesta cu atat mai tare cu cat personajele in cauza sunt mai neinsemnate din punct de vedere social, cultural, politic, artistic… Fiecare cioara isi lauda puii, se spune in popor, iar cand iti mor laudatorii, nu ai de ales decat sa iti faci singur reclama.
Dar sa nu uitam ca bolnavii de sindromul personalitatii nu ar exista fara un public care sa le dea atentie. Acesta poate fi cucerit prin diverse strategii, in principal prin oferirea de circ si/sau multa piele dezgolita. Iar cealalalta parte a publicului care face „rating” sau „trafic” este constituita din masa criticilor, participanti la show-ul mediatic pe principiul „persoanele de fata se exclud”.
Pe de alta parte, si internetul creeaza monstri. Majoritatea populeaza retelele sociale de tipul Hi5 sau (mai putin popularul in Romania) Facebook. Pentru altii s-au creat site-uri speciale, insa folosirea invectivelor pitzipoance sau cocalari nu ii descurajeaza pe cei incriminati ci mai degraba naste alte tipuri de megalomanie, din partea celor care ii critica pe diverse bloguri, pozitionandu-se din oficiu deasupra lor.
Conexiunea la internet si (*optional) o camera foto dau oricui ocazia sa se prezinte asa cum ar dori sa fie perceput, chiar daca rezultatele sunt adesea dezastruoase. Si daca nu cad in ridicol prin pozele afisate, tot este deprimant sa vezi ca tot mai multi se ascund in spatele unor identitati inventate, isi creeaza o realitate gonflabila si ajustabila, fara sa stie ce e cu adevarat personalitatea.
In niciun caz nu este un produs de serie, nu este o consecinta a nonconformismului lipsit de creier si de bun gust. Nu masinile, telefoanele, hainele sau machiajul te fac cu adevarat sa fii cine esti, ci capacitatea de a invata sa te comporti firesc si sa aspiri la mai bine.
Calitatile de care avem nevoie si pe care cu greu le mai gasim in jur sunt bunul-simt, decenta, cultura generala. Abilitatea de a ne imbogati cu creativitate, inteligenta emotionala, gandire pozitiva. Sa invatam sa daruim si altora, caci daruirea este ea insasi o investitie ce creeaza un cerc de energie pozitiva.
In propria noastra viata, noi jucam rolul principal, de ce am lasa moda sa ne dicteze cum e bine sa gandesti sau cum e bine sa te exprimi? Chiar daca avem trac sau emotii sa nu gresim, asta nu trebuie sa ne impiedice sa facem din noi cea mai buna versiune cu putinta. La sfarsit, sa fim mandri de viata noastra si de imaginea pe care o lasam in urma.
Personalitatea esti tu insati si de tine depinde sa fii cu adevarat o personalitate. Nu neaparat una din paginile revistelor sau de la televizor, ci una din viata ta si a celor de langa tine.

Acest articol a fost scris cu ocazia conferintei anuale Training 08, evenimentul de training general, de HR, vanzari si e-learning cel mai complex al anului.

Terapie prin prietenie

“Nu-ti ofensa prietenul împrumutîndu-i merite daruite de tine.”(R. Tagore)

Poate ca prietena ta cea mai buna te cunoaste foarte bine, iti stie pe de rost compatibilitatile zodiacale si de atatea ori ti-a oferit un umar pe care sa te plangi. Dar daca te ajuta sa iti descarci tensiunile impovaratoare, nu inseamna ca asta este rolul vietii sale. Cateva diferente esentiale ii delimiteaza pe prieteni de psihoterapeuti.

Prietenii au rolul lor benefic, prin faptul ca ne inspira incredere, ca stiu sa ne asculte sau sa ne incurajeze, dar nu este de ajuns atunci cand problemele se ingroasa. Cu toate ca multe ganduri negre, multe porniri depresive si chiar tendintele suicidale pot fi contracarate cu sprijinul prietenilor buni, exista cazuri in care simpla prietenie nu mai poate face fata.

Exista niste limite care nu ar trebui fortate. In nici un caz, oricat ar fi prietenia de stransa, nu avem dreptul sa abuzam de resursele psihice ale prietenilor dar, pe de alta parte, nici sa ne punem toata increderea in fortele lor. Rolul prietenilor se sfarseste in pragul usii unui cabinet specializat.

Prietenii, prin definitie, nu pot fi obiectivi. Pentru ca ne plac si pentru ca adesea legaturile se bazeaza pe admiratie si identificare partiala cu celalalt, pentru ca impartasim anumite trasaturi ei nu pot fi decat subiectivi. Asadar, ei empatizeaza cu noi, ne preiau din incarcatura negativa, ne incurajeaza adesea sa  procedam asa cum dorim, nu cum ar trebui. Dar daca ei ne tin  partea, cu siguranta rolul terapeutului nu este acela de prieten, ci de specialist.

Adesea, prietenii nostri ocolesc adevarurile deranjante, chiar daca le percep corect. Este firesc sa aiba inhibitii, din teama de a nu te jigni, sa nu-ti raneasca sentimentele, caci  risca sa  te superi si sa iti piarda prietenia. Terapetul, in schimb, “functioneaza”  asemenea unei oglinzi. La lamentarile, peroratiile, auto-invinovatirile tale si cam la tot ce ii impartasesti, oglinda nu poate decat sa iti returneze, implacabil, propria ta imagine. Pe oglinda nu te poti supara pentru ca te ajuta sa intelegi cum esti perceput din exterior.

Majoritatea considera ca un strain nu se va se implica cu adevarat in problemele tale. Aceasta nu inseamna ca psihoterapeutului nu ii pasa, ci ca nu se implica neproductiv in dramele tale.  In loc sa se piarda in compatimire inutila, el este acolo ca un reper de incredere pe drumul tau catre descoperirea de sine. Daca nu i-ar pasa, nu s-ar expune acestui proces laborios si nu lipsit de riscuri, numit psihoterapie.

Ajungem si la capitolul “bani”. Pe prieteni poti sa-i sacai gratis ani de zile, pana se hotarasc sa nu mai raspunda la telefon sau sa plece din oras.Pe terapeut il platesti sa te asculte, iar asta este un  lucru bun, de fapt e chiar un factor accelerator pentru procesul de vindecare. Nu-ti permiti sa stai toata viata cu mana pe card, asa ca esti nevoit sa iei in serios varianta rezolvarii problemelor.

O schimbare reala in viata ta iti este garantata de negocierea termenilor contractuali. In anumite psihoterapii, precum analiza tranzactionala, terapeutul te ajuta sa iti stabilesti obiectivele schimbarii si perioada necesara atingerii lor. Datorita contractului pe care il semnezi, in terapeut poti avea incredere ca va fi acolo pentru tine, indiferent de circumstante: ca i-a murit pisica sau i-a nascut nevasta, etc, el e acolo  pe pozitii.

Daca ai necazuri care nu se mai termina iar prietenii iti fac vreo aluzie la mersul la psiholog, nu le-o lua in nume de rau. S-ar putea sa fie un sfat foarte potrivit si nu are nicio legatura cu prietenia lor pentru tine.

In ceea ce-i priveste, cunoaste-ti si respecta-ti prietenii, asa cum sunt cu adevarat.In momentele cand vei dori sa te inveselesti la o ceasca de cafea, va fi mult mai placut decat daca ai face-o cu psihoterapeutul tau.

Pledoarie pentru prezent

Daca maine ar fi ultima zi din viata ta, ai fi multumit de ce ai realizat pana acum?  In seara asta, inainte de culcare, fa o revizuire sincera a vietii tale si vezi daca esti pregatit sa parasesti aceasta lume fara regrete.

Un sondaj facut anul acesta de catre editura Ziji Publishing  ridica problema: “Daca un asteroid ar lovi pamantul si ai mai avea o singura ora de trait, ce ai alege sa faci cu ea? “. Britanicii care au participat la studiu au ales sa vorbeasca la telefon cu cei dragi (54%), sa accepte inevitabilul pe canapea, cu un pahar de sampanie (13%), sa faca sex (9%) si sa se roage(3%).  Au mai existat si cei 2% care au declarat ca s-ar indopa cu mancaruri nesanatoase si alti 2% care s-ar apuca de jefuit in ultima ora a vietii lor.

Nu stiu ce as face daca as afla cu siguranta ca maine este ultima zi din viata mea. Dar pot sa imi imaginez, in fiecare seara, inainte sa adorm. Fara intrebari, nu exista raspunsuri si nici certitudini. Cel mai important ar fi sa imi pun intrebarea: “Sunt multumita de viata mea de pana acum?”.  Stiu ca este un exercitiu ipotetic, dar daca maine ar fi sa plec din aceasta lume, as putea pleca impacata?

Am facut tot ce mi-am propus sa fac? Tot ce mi-am dorit? M-am descurcat bine pana acum in viata? Am devenit cine doream sa devin? Sunt intrebari la care numai eu pot raspunde, pentru ca eu ma cunosc cel mai bine.

Cand reusesti sa te lepezi de toate gandurile, grijile si stresul de peste zi, cand sufletul ti-e linistit, iti poti auzi vocea interioara. Un moment de singuratate cu tine poate fi tot ce ai nevoie ca sa primesti cateva raspunsuri sincere.

Asa dar, cu consimtamantul inimii tale, exact in momentul in care vorbim, ia-ti te rog pulsul propriei tale vieti. Traiesti viata pe care ti-o doresti? Esti prezent in aceasta clipa in propria ta viata? Te bucuri de ea integral?

Daca raspunsurile sunt afirmative, te numeri printre putinii care apreciaza darul ce li s-a dat. Viata. Si, ca orice dar, este menit sa iti aduca bucurie, nu suferinta. Implinire, nu rataciri. Sens, nu dezorientare. Viata iti ofera clipa.

Revenind la sfarsitul lumii, poate ca este hilar sau absurd, dar este o posibilitate. Nu al lumii civilizate, dar poate al unei lumi interioare. Nu al planetei, dar poate al microcosmosului care esti. Sfarsitul fiintei este iminent si il experimentam chiar de mai multe ori, in timp ce continuam sa ne ducem viata. Transformarile sufletesti se petrec sub maldarele de masti si costume pe care le purtam zilnic cu noi. Constatam cu uimire, vorbind cu un prieten, cat de diferita ar fi viata noastra daca am constientiza mai acut ca orice zi poate fi ultima zi. Si cat de mare bucuria sa descoperi in AZI  o noua zi.

Mari ganditori, artisti si oameni de stiinta s-au exprimat, intr-o forma sau alta asupra lui “Carpe diem”. Traieste clipa, s-a spus mereu de-a lungul istoriei. Departe de o retorica a efemerului, a ancorarii stricte in prezent, ingaduiti-mi si mie sa va atrag atentia asupra importantei clipei. Trecand peste psihologicul Hic et nunc (Aici si acum-ul senzatiilor, al proceselor cognitive primare), trecand peste indemnurile cu iz de reclama ale capitalismului care despoaie generatiile actuale de responsabilitatea viitorului. Da, trebuie sa privim in urma, ca sa nu uitam marile lectii. Si, da, este bine sa stam cu un ochi atintit pe viitorul in care ne proiectam visuri si idealuri. Dar nu putem sa nu traim in prezent.

De ce conteaza asa mult AZI?

Pentru ca IERI deja s-a dus iar MAINE poate nici sa nu vina.

ACUM este tot ce avem cu adevarat.